Am tot fost intrebat de la o vreme, eu fiind un tip destul de tacut cand vine vorba de viata mea personala si ce imi place, ce nu, ce inseamna ca eu sa fiu fericit? Fericirea depinde de la om la om, in functie de ce a patit sau facut in trecutul său.
Eu am avut un trecut destul de urat, singura diferenta dintre mine si altii care au avut un trecut asemanator e ca eu nu ma plang. Am invatat sa privesc inainte.
Revenind la intrebare, ce ma face pe mine fericit? In momentul de fata, cred ca nimic nu m-ar face fericit. Incerc sa-mi construiesc un viitor asa cum vreau eu, iar cand o sa am un loc de munca stabil, o viata a mea, o casa a mea, atunci voi fii fericit. Insa ce conteaza cel mai mult pentru mine e linistea.
Si da! Intr-un fel sau altul e vorba si de bani. Pentru ca in ziua de azi e greu sa duci o viata linistita fara un loc de munca bun care sa iti ofere un trai decent. Dar asta e motivul pentru care trag toata ziua de mine sa fac ce imi place si sa invat zilnic ceva nou, ca intr-un viitor apropiat (zic eu)toata munca depusa ma va ajuta si o sa fac cam orice ca sa fiu fericit.

Multi dintre noi, la inceput de an, isi pun dorinte, isi fac planuri si au o stare generala de optimism, gandindu-se cate lucruri vor sa schimbe, sa inceapa sau sa termine. Nu consider ca avem nevoie de o anumita zi din an in care sa ne propunem sa schimbam ceva. O putem face in orice moment, chiar si acum.
Dar viitorul pare ceva care ofera automat o oportunitate, o sansa la schimbare. Nu cred ca este asa.
Sa privim putin in trecut. Cu totii avem amintiri frumoase, care incet incet s-au transformat in imagini sterse, precum fotografiile bunicii, lasandu-ne doar cu impresia ca au existat odinioara, ca “am trecut pe-acolo”. Pe mine nu aceste amintiri ma macina, ci acelea pe care, la vremea respectiva nici nu le-am considerat a fi de valoare. Perioada in care eram copil, in care n-aveam nici o grija si vedeam viata cu alti ochi decat acum, cand universul meu era mult mai uniform si ma duceam la scoala generala. De cate ori trec prin orasul natal, parca imi apare in minte imaginea mea de acum 8-10 ani, parca ma vad strabatand aceleasi locuri si gandindu-ma cate lucruri pe care mi le-as dori nu le am. Acum imi dau seama ca, dac-as putea da timpul inapoi, nu m-as mai plange de nimic si as pretui fiecare moment din mica mea lume, care acum mi se par infinit mai pretioase. Simt ca am pierdut parti ale trecutului cu lamentari si cu vise desarte la alt stil de viata care probabil nu exista. Deci, o parte din mine e bine ancorata in trecut si, daca ar fi sa-mi pun o dorinta de anul nou, aceea ar fi sa ma pot intoarce macar pentru o luna in timp, ca sa traiesc din plin asa cum ar fi trebuit sa fac la momentul respectiv.
Clipele care le consideram noi deosebite si care dorim sa le pastram in memorie – sa fim seriosi – sunt rare. Nu in fiecare zi avem o realizare mareata sau primim ceva ce asteptam de mult. Dar tindem ca numai pe acestea sa le pastram in albumul amintirilor. Restul e pierdere de vreme si… deplangere a situatie prezente, din varii motive.
Acest prezent dispretuit se transforma incet incet in trecut. Lucrurile si oamenii se schimba de la an la an. Situatiile se schimba. Ne trezim ca parca ne-am dori sa mai vorbim o data cu X pe care nu dadeam 2 bani cand era in preajma noastra, iar acum e departe si nu mai avem aceleasi planuri. Ni se face dor de parinti de ale caror sfaturi “invechite” ne plangeam prietenilor, atunci cand stateam acasa. Sau parca ar fi fost bine sa-i spunem lui Y ca-l iubim, fiindca acum are prieten/a si sigur nu ne-ar mai asculta.
Si asa, nemultumirile trecute se reporteaza in prezent sub alte forme. Si, evident, nici prezentul nu e prea roz. Am putea face o lista infinita cu lucrurile care nu ne convin. In schimb parca problemele de-acum nu existau acum 5-10 ani, “Ce bine era atunci!”.
Dar viitorul… Pe asta sigur il putem influenta. La anul voi muta muntii din loc! Voi fi mai puternic/a, imi voi realiza visul… Singura calitate a viitorului este lipsa dovezii palpabile ca va fi IDENTIC cu prezentul. Adica lipsit de perfectiune.
Ar trebui sa ne gandim ca fiecare moment are farmecul sau, ca in ciuda nemultumirilor inerente, ne aflam in locul in care ar trebui, iar acest loc ofera nenumarate ocazii sa ne facem clipa prezenta mai dulce, mai frumoasa. Astfel, poate vom depozita in magazia amintirilor momente mai pretioase, la care sa simtim nevoia sa ne intoarcem, dar nu ca sa le traim mai intens, ci ca sa retraim intensitatea lor.
Dar ce complicata e la urma urmei natura umana…! Cautam fericirea in utopii.

Credeam ca nu voi posta asa de curand si nici ca voi fi activa pe blog! Dar azi pur si simplu simt nevoia sa imi vars durerea prin cuvinte tastate pe/cu tastatura asta rece a laptopului meu! Nu va asteptati la texte elaborate pentru ca nu voi fi in stare de asa ceva, asa cum nici lacrimile nu pot sa mi le stapanesc prea multa vreme!             Azi am pierdut un prieten drag si tot azi el a pierdut lupta cu viata! S-a luptat cu atata indarjire (caracteristica lui) sa ramana in viata pe care o iubea atat de mult, dar se pare ca ALLAH a avut alte planuri cu el si din “egoismul” LUI l-a luat langa el! A lasat in urma inimi indurerate si suflete triste si distruse! Toti imi zic ca nu ai ce face, decat sa te resemnezi! Eu poate ca ma voi resemna candva sa nu il mai stiu printre noi si ii voi pastra amintirea cu sfintenie! Dar cum credeti ca se va resemna sarmana lui mama? Fratele lui? Cum sa le spui asa ceva, desi stii ca nu asta trebuie sa o spui?          Pe mine ma doare doar ca am fost atat de orbita de propria-mi persoana si nu am stiut sa aud si sa vad nimic in jurul meu, ca poate nici nu m-a interesat!Acum tarziu, foarte tarziu regret ca nu i-am fost alaturi, sa ii ofer macar un zambet si o privire calda si sincera!      E atat de greu sa realizezi ca toate lamentarile tale sunt lipsite de importanta si sa vezi cum altii se lupta fara sa se planga cu insasi DOAMNA CU COASA!(Acum am ceva personal cu ea si o sa ma “rafuiesc” eu la timpul potrivit cu tine…oare?) Cum se poate ca zi de zi sa fim orbiti de lucruri marunte si de prea mult egoism propriu si sa uitam sa mai intrebam de sanatate si de bine pe cei de langa noi. pe cei care ne-au fost alaturi la greu, cei care ne-au inseninat viata oricat de putin? Cum e posibil, ca eu. sa uit sa il mai sun, sa mai intreb de el? Amintindu-mi mereu de el, totusi am preferat sa raman doar cu atat! Prietenul meu – cel care mi-a dat atat de multe si care a preferat sa plece in tacere, nevrand sa deranjeze pe nimeni -  este acum un INGER. Nu merita soarta pe care a avut-o, dar cu siguranta merita un loc printre INGERI, alaturi de CEL ce ne da viata , dar ne-o si ia!                Acum – desi nu pot inca sa concep  ca nu mai e printre cei vii -  imi amintesc atatea si atatea…. M-am surprins zambind la amintirea ca “din vina lui” eram cat pe ce sa fiu nasa la vreo 22 de ani…. A venit intr-o seara de iunie la mine cu viitorul mire si mi-a vorbit asa de …. nu stiu, pt el parea ceva foarte normal… si mi-a zis: Saptamana viitoare se insoara si nu au nasi si m-au rugat pe mine sa le fiu martor la acte si nas, dar nu am cu cine, nu vrei tu sa fii nasa si martora la acte?… Ce?? Cred ca glumesti?:))) Nu esti normal cu capul? Nu am cum sa fiu nasa nimanui! Nu am bani si toate ca toate dar ca sa fii nas/a trebuie sa fii casatorit!!! El: nu neaparat!:))) o ora ma contraziceam cu el ca nu si nu, dar pana la urma am acceptat:)))). Din pacate tot orasul aflase ca eu voi fi nasa sambata viitoare:))). Dar din fericire si-au gasit nasi cu o zi innainte de nunta! Dar tot le-am fost martori la acte(si nasi de cununie..cum ne ziceau ei). Dar cea mai puternica amintire e legata de frecventa cu care ne intalneam. Adica ffff rar…o data sau de maxim 3 ori pe an(asta in ultimii ani, caci innainte ne vedeam cam cel putin o data pe luna). Ajunsesem sa facem glume care era ceva specific noua, doar noua: NE-AM INTALNIT SI NE-AM VAZUT SUFICIENT ANUL ASTA! NE AJUNGE PANA LA ANUL!:(      Acum ma gandesc ca mi-a ramas “dator” cu atatea intalniri care sa imi ajunga pana la anul….   Maine il voi vedea prima si ultima oara pe anul asta. Maine cu toata durerea ii voi spune: NE AJUNGE CAT NE-AM VAZUT PE ANUL ASTA! NE AJUNGE PANA LA ANUL!:((( Sau mai bine zis pana data viitoare.       Sfatul meu pentru toti: Nu uitati niciodata sa dati un telefon, un mesaj cuiva drag oricat de departe ar fi si oricat de rar v-ati intalni! Faceti-o pana nu va fi prea tarziu! Nu asteptati ca prietenii de azi sa devina ingerii de maine, ca sa va amintiti cu adevarat de ei!     Iarta-ma acum la final de drum, ca nu am stiut sa iti fiu prietena cu adevarat, asa cum mi-ai fost tu, iarta-ma ca m-am lasat coplesita de mine si am uitat de tine pentru atat de mult timp! Si nu uita…. ne vom revedea, daca nu la anul…candva!

Odihneste-te in pace, dragul meu prieten si nu iti face griji pt cei ramasi aici(ce te plang), caci totul va fi bine cumva, candva! Ramai cu bine si spune-i CELUI DE SUS ca m-am suparat pe EL azi cand am aflat ca TE-a luat la EL pentru ca asa a fost mai simplu si ca regret sincer! Tu stii ca nu mint si ca imi pare rau pentru tot! Si te mai rog ceva, dragul meu, mai vino din cand in cand sa ne “vedem”!:( caci nu m-am saturat niciodata de intalnirile cu tine!  Nu te voi uita niciodata si stiu ca mereu vei fi langa mine! RAMAI CU BINE!

Nu de multe ori m-am cufundat in ganduri si in linistea din jurul meu, chiar daca era de multe ori galagie si in mod normal nu ai putea sa iti auzi nici propriile ganduri.
Nu de multe ori mi-am pus intrebari fara raspuns, ca mai apoi sa imi gasesc raspunsurile in “ferestrele” zambitoare ce ma insotesc mereu seara de seara in lumea mea…si a altora.
Fiecare din noi avem astfel de “ferestre” in care ne plangem durerile si primim imbratisari si incurajari, in care lacrimile si greul se transforma in zambete si mai apoi in rasete si in veselie debordanta. Va intrebati probabil despre ce “ferestre” vorbesc… Ei bine nici macar eu nu le luasem in considerare pana mai devreme, cand cineva mi-a zis: CATE RASETE PRIN FERESTRELE MELE. Nu am inteles initial si intrebarea logica si plina de umor in acelasi timp, a fost: CE FACI LA FERESTRE?…raspunsul : ferestrele de mess….
Atunci am realizat ca de fapt in vorba ei are dreptate… Ferestrele noastre de mess… ne stiu cred ca mai bine decat ne stim noi…uneori ne intristeaza- sau poate ca pur si simplu se intristeaza pentru noi , iar alteori ne zambesc atat de frumos ca parca iti vine sa ramai mereu sa privesti la aceste”ferestre” zambitoare!
Cu siguranta , Marina , te vei regasi si stii ca te citez pe tine….
Am atat de multe lucruri pentru care sa multumesc vesnicelor mele “ferestre” si acelora care sunt de partea cealalta si “ma privesc” asa cum sunt eu, fara sa ma judece si sa ma condamne.
Mereu alaturi FERESTRE ZAMBITOARE!

 

            E o intrebare des intalnita in zilele noastre . Multi ne confruntam zi de zi cu situatii in care suntem implicati sufleteste … sau poate nu .

Pro

 

            Cei mai multi spun ca e bine sa pui suflet in ceea ce faci , ba chiar mai mult sa iubesti o fiinta , o persoana . Fiind un om inchis , retras , nesemnificativ pentru cei din jur , e bine sa stii ca ai pe cineva alaturi care te sprijina si iti impartaseste aceleasi sentimente pe care le ai si tu pentru el . Oamenii spun ca dragostea e un sentiment magic , care te poarta intr-o lume mai buna , in care nu trebuie sa te preseze gandurile si obligatiile . Fiind cu persoana iubita langa tine uiti de toate grijile si neplacerile vietii .

T-ea parasit iubitul/iubita ? … Nici o problema , reiei totul de la capat . Mai exista baieti/fete care ar putea fi dornici/dornice sa va impartasiti sentimentele intr-un parc , pe o alee cu flori , tinandu-va de mana .

Contra

 

            Dar exista cealalta parte a omenirii care nu este de aceeasi parere . Acestia spun ca nu e bine ca pui atata dragoste si daruire in orice lucru marunt pe care il faci sau ca nu e bine sa te atasezi atat de mult de o persoana incat sa ajungi sa o iubesti , deoarece intr-o buna zi , ti se va frange inima . Vei fi atat de deprimat incat vei crede ca nu vei mai putea iubi vreodata si nu vei mai putea avea vise .

Te-a parasite iubitul/iubita ? … Gata , ,, s-a taiat filmul “ , tu nu vei mai iubi pe nimeni si nimic vreodata . Vei sterge toate amintirile cu el/ea si il/o vei da uitarii .

Opinia mea

Nu spune nimeni ca e neaparat sa iubesti ceva sau pe cineva , dar nu spune nimeni sa nu iubesti . Fiecare are dreptul sa iti arate sentimentele in orice fel doreste  … sau … poate sa nu si le infatiseze , e strict dorinta lui . Desii , ar fi mult mai bine sa se deschida in fata oamenilor , sa arate cine este si de ce e in stare .

E o senzatie foarte frumoasa sa sti ca cineva te iubeste , iar tu simti la fel pentru el . Dragostea va inconjoara , iar voi , purtati de valuri , va impartasiti sentimentele sincer , asa cum faceati la gradinita . Cum sa nu-ti placa dragostea ? … Chiar daca pana la urma apare pe neasteptate momentul in care gata , nu mai e ce a fost … sa stiti ca nu e sfarsitul lumii . Bun , gata , dar o luam de la capat ; iar si iar , pana cand acea mare dragoste va aparea si va schimba pana la urma totul .

Desii nu am multa experienta in ceea ce priveste dragostea , stiu ce vreau de la ea , si sper ca intr-o buna zi va bate si la usa mea si imi va cere sa ma duc cu ea . Si sa nu  uitati niciodata : DRAGOSTEA VA INCONJOARA ,  ORIUNDE SI ORICAND !

Craciun. Nu am simtit apropierea lui la fel ca altadata. E soare si, spre deosebire de alti ani, nu mai am brad in casa…Nu au mai venit nici colindatori…sau nu au reusit sa treaca de interfon. Ma gandesc ca, pana la urma, mai important decat zapada, decat bradul sau alte decoratii, decat colindele…sunt podoabele pe care am reusit sau nu sa le adunam in suflet, hainele in care il imbracam, nu doar pentru o zi ci pentru intampinarea eternitatii…Ii multumesc lui Dumnezeu ca exist, ii multumesc pentru tot ce e frumos in viata mea dar si pentru incercarile prin care cresc, si ii multumesc pentru iertarea pe care poate nu o merit intotdeauna. Le multumesc si celor care exista in viata mea, celor care mi-au oferit vreodata oricat de putin, incepand de la un zambet sau o clipa de atentie. Imi multumesc mie insami ca am invatat sa ma iubesc un pic mai mult, fara sa uit ca cea mai mare bucurie ramane aceea de a darui. Va urez tuturor Craciun Fericit, multa iubire in suflet si in casa !

Bine ati venit pe blogul comunitatii e-dragoste.ro